Să vă citesc ceva

vântul – cu aripile azvârlite îşi scutură aspectul grozav în norii întunecaţi, şuvoiul său de păr alb, barba sa imensă plină de averse, ceţurile îi unesc sprâncenele, ploaia curge de la pieptul său. vântul: eu fac fantomele să tremure. gingiile mele parfumează răsăritul ruşinos al dimineţii şi coasta care străluceşte. eu sunt umed, cald şi îmbolnăvitor. eu sunt valetul ploilor.aerul este cauza viselor şi a multor impresii ale minţii, prin prelungirea imaginilor, asemănărilor sau a speciilor care provin din lucruri şi discursuri multiplicate în acelaşi aer – până când oamenii îşi vin în fire, el apoi este cauza fanteziei sufletului ce le primeşte. dacă am lua imaginile artificiale pictate sau literele scrise şi le-am pune într-o noapte senină în faţa Lunii pline şi le-am capta sus prin raze, orice om faţă de care un lucru este ascuns va vedea la mare distanţă şi va cunoaşte acel lucru, chiar în cercul Lunii.se aminteşte, de asemenea, un iaz pentru oi, în care oricine intra primul, după ce apele fuseseră tulburate de îngeri, se vindeca indiferent de boala pe care o avea.coţofana, când este bolnavă, pune o frunză de laur în cuibul său şi se vindecă. barza care mănâncă şerpi caută remediu în oregano. nevăstuica, când se luptă cu reptila, mănâncă muguri de brad, de aceea ştim că mugurii de brad şi oregano au efect împotriva otrăvii. astfel, în unele animale există un talent şi o artă medicinală. cerbii ne-au învăţat că menta este bună pentru a scoate săgeţile. când sunt răniţi, mănâncă acestă iarbă.limba unei broaşte de apă pusă sub capul unui om îl face să vorbească în somn. inelul care a stat în cuibul rândunicii va folosi la obţinerea graţiei şi iubirii. viţa de vie iubeşte ulmul iar măslinul şi mirtul se iubesc reciproc. la fel, balena şi micul peşte care o călăuzeşte sunt prieteni. dacă inima unei bufniţe cu ciufi este pusă sub sânul unei femei care doarme, o face să spună toate secretele. căci ştim că viermii sunt generaţi de ţânţari, viespiile de cal şi viţel, albinele de bou şi crab iar când se taie labele şi se îngroapă în pământ, un scorpion dintr-o raţă uscată şi făcută praf, care se pune în apă, se generează broaşte; dar dacă se coace într-o plăcintă şi se taie bucăţi şi se pune într-un loc umed în pământ, se generează broaşte râioase; iar din părul unei femei murdare, pus sub bălegar, cresc şerpi; iar părul din coada unui cal pus în apă primeşte viaţă şi se transformă într-un vierme pernicios. legături: legarea unei mori încât nicio putere să nu mai poată măcina, legarea pământului încât să nu mai dea roade, legarea păsărilor să nu mai poată zbura, legarea navelor încât niciun vânt, oricât de puternic, să nu le ducă mai departe de port, legarea negustorilor încât să nu mai vândă nicăieri, legarea prin inele, farmece, imaginaţii puternice şi pasiuni, prin caractere, incantaţii, blesteme, lumini, zgomote, cifre, cuvinte, invocaţii, jertfe, jurăminte, implorări, sfinţiri, rugăciuni şi altele asemănătoare. în cazul bucuriei, spiritele sunt conduse în afară, în cazul fricii, înăuntru iar în cazul ruşinii, spiritele sunt conduse către creier. prin urmare, în cazul bucuriei, inima se dilată puţin câte puţin, în timpul tristeţii, ea se contractă încetul cu încetul. după cât sunt de mari căldurile pe care le stârneşte dragostea în ficat şi puls, tămăduitorii pot afla numele celei care este iubită într-o pasiune eroică. o servitoare din Roma a murit pentru că s-a măritat şi şi-a schimbat numele. numele oamenilor şi ale lucrurilor sunt ca nişte raze care le însoţesc mereu. fără aceste raze, lucrurile se strică iar oamenii se pot îmbolnăvi. de aceea când se compun versuri, are loc lăudarea numelui. Sunetul este răsuflare. Vocea este sunet şi răsuflare însufleţită. Cântecele harpei le face pe lebedele arctice să se plimbe în susul şi în josul apei. Dacă nu poţi privi lucrurile prietenos, ar fi bine ca măcar să le iei unghiular. Unghiurile pot fi favorabile. Unduirile stelelor nu trebuie neglijate. Primul decan în Scorpion este o femeie cu faţa frumoasă şi îmbrăcată frumos şi doi bărbaţi care o lovesc, simbolizând graţie, frumuseţe, înşelăciuni, dezamăgiri şi pierzanii. În mijlocul locului în care vor fi alungaţi scorpionii se construieşte un puţ în care se va pune pământ luat din cele patru colţuri ale acelui loc şi se va îngropa imaginea întoarsă cu capul în jos, spunând: “asta este pentru îngroparea scorpionilor, ca să nu se mai întoarcă în acest loc!” Prin urmare, indiferent de ceea ce se ştie deja şi de lucrurile pe care le voi spune de acum, nu voi permite să le aprobe nimeni, nici măcar eu însumi.

Texte – Heinrich Cornelius Agrippa von Nettesheim – Cartea filosofiei oculte
Imagini – Geomanţia – Nürnberg , 1552–1557, Biblioteca Universităţii Heidelberg

Explicaţie

Pentru că lumea se întreabă unde sunt şi nu pot trece nepăsătoare peste atâtea presupuneri grijulii, vă scriu în fugă o mică lămurire, căci sunt prinsă într-o foarte misterioasă aventură şi nu ştiu când o să pot reveni cu detalii. După cum multă lume ştie, iubitul meu motan arată aşa: Sau mai bine zis arăta. Căci într-o bună noapte, neputând dormi din cauza lunii pline care îmi bătea în geam, deschid ochii şi îmi văd motanul preschimbat. Sincer, nici nu mai ştiam dacă e el. Pata de pe nas îi lipsea cu desăvârşire şi deşi am răvăşit toată casa în căutarea ei, n-am găsit nimic. Sper că nu am aruncat-o din greşeală la gunoi. M-am lămurit că nu e un alt motan pentru simplul fapt că în oglindă apare chiar el, aşa cum îl ştiam, cu pata la locul ei, dar nu mă pot consola cu un motan reflectat.
Timp de vreo câteva nopţi a mieunat cu disperare la lună, fapt care mi-a lămurit lucrurile imediat. Aşa că pornind de la acest important indiciu, am luat frumuşel drumul spre vinovatul satelit, să revendic ce ne aparţine de drept. Nu-i corect să rămânem fără pată.
De când are nasul alb nici măcar nu mai toarce, pe lângă că încearcă tot felul de tertipuri de a şi-l colora artificial înmuindu-l în cănile mele de cafea sau ascunzându-şi-l în pământul florilor din ghivece. Sper să ne înţelegeţi şi – dacă găsiţi cumva o pată nas-de-tigru să ne anunţaţi. Cu bine! Uitaţi-vă şi voi în ce hal arată sărmanul motan de când i-a fost furată atât de mârşav amprenta personală:
PS – i-adevărat că am furat odoarele pisericeşti ale klingonienilor dar am făcut-o tocmai pentru că voi avea nevoie de ele în invocarea petelor motăneşti.

În sfââââârşiiiiit!

Dragi copii,
În sfârşit s-a încheiat anul de blog. Tare mult am aşteptat să se încheie. Pentru că, aşa cum am mai spus şi în alte împrejurări, mi-am dat din capul locului pedeapsa disciplinară de a posta zilnic, un lucru tare nesuferit pentru omul dezordonat şi nărăvaş care îşi spune când ora, când sora, când morfeosora, căruia i se spune când ceasul, când porumbelul, când corăbioara.
Mi-a plăcut tare mult. Mult de tot. Aş face o listă de linkuri către toţi oamenii din blogroll, în care aş scrie ce m-a bucurat la fiecare, da’ mi-e ruşine să strig aşa în gura mare şi mă şi feresc de molima ping-urilor. De fapt sunt şi oameni pe care nu îi am în blogroll. Oricum, pe unii îi ţin drept prietenii mei cei mai buni şi mai iubiţi, pe alţii îi privesc cu bucurie şi plăcere de la distanţă, cu unii nu am aproape nimic în comun dar sunt ca prietenii din copilărie sau ca rudele pe care nu ţi le alegi dar de la care mănânci cu poftă prăjiturele şi zacuscă, iar pe alţii pur şi simplu nu pot să-i sufăr, dar deloc, chiar dacă îi citesc. Cert e că primii sunt mai mulţi şi nici cu gândul nu gândeam că o să întâlnesc atâţia oameni frumoşi-frumoşi (nu vă puricaţi, please!) şi că o să vorbesc cu ei atâta de cald şi de bine, de parcă i-aş merita.
Aşadar s-a terminat anul şi de mâine intru în vacanţă. Nu ştiu cât, sunt sigură că o să-mi fie foarte dor şi că o să mai poposesc pe la voi. La ora asta cred că nu o să lipsesc decât o vacanţă, nu prea ştiu dacă vacanţă de primăvară, de vară sau de iarnă. Să fiţi cuminţi!
Ora