Picături

vara căutam o peşteră sau un subsol sau o fântână secată sau o pivniţă de sub dărâmături şi ne strecuram acolo muţi, fiecare pe drumul lui, târând în urmă o sarsana de căldură şi de lumină prea puternică, debarasându-ne de ea acolo, ca într-un crematoriu pe bază de întuneric şi de frig. câteodată aşteptam până se întuneca şi afară, pentru a lua drumul canalelor şi apelor care duceau în câmp, dincolo de barieră, dincolo de linia ferată pe care trecea trenul fantomă noaptea la ora două fix, întâlnindu-ne pe drum cu animalele fugite de la circul Globus, ascunse între spaţiile dintre oraşe, spaţii înguste dar adânci, neluate în seamă de nicio hartă. ne uitam cum plouă, ne imaginam că plouă, pentru că niciodată n-am ştiut de unde veneau toate picăturile acelea negre care ieşeau prin tavane lustruite de mucegaiuri vorbitoare. negreala de pe pereţi vorbea mereu dar nu cu noi şi din cauza distanţei nu distingeam decât frânturi de cuvinte pe care încercam să le refacem şi mereu ne contraziceam; fiecare din noi auzea altceva. mie mi se părea mereu că se îndeamnă unele pe altele, că unele sunt căpetenii de mucegaiuri şi şoptesc la cele mai împiedicate, fetelor, fetelor, haideţi să mergem, voi o luaţi pe aici, celelalte pe-acolo, ne întâlnim în capăt, nu vă uitaţi în urmă, nu faceţi zgomot, şşş, fetelor, faceţi linişte, cred că aud paşi. apoi chiar se auzeau paşi, ropote, mersul picăturilor şi înaintarea igrasiilor pe frontul de nord, dezertări disparate pe la vreo cotitură de conductă, secerări în masă în urma cărora stropii aşa numitei ploi se înteţeau. pe unii îi prindeam, încercând să îi salvez de la moarte. sau îi aşezam alături de fraţii lor deja căzuţi. apoi fugeam şi noi cu ceilalţi, îi urmăream şi încercam să nu ne lăsăm deturnaţi de cei care părăseau lupta, ajungeam la soare, un soare fals, iţit prin găuri de plafoane, un soare urmăritor, cu raze laser, prin care nu era deloc bine să treci, apoi ajungeam iarăşi la bariere sau la barajele de acumulare al căror rost nu l-am aflat nici acum. ştiu doar că era un loc în care mulţi se duceau cu scopul de a se îneca. când mai apărea câte un înecat, eram mereu nedumerită de întâmplare, nu înţelegeam cine îl putea vedea acolo, cine îl putea trage la mal, doar nu era un loc de plimbat cu barca sau cu hidrobicicleta, ce să fi căutat acolo un viu şi cum să vadă până în larg şi cum de nu a fugit, cum de nu a ascuns toată povestea. la ştiri spuneau mereu că înecatul a fost găsit de un pescar. dar ce să caute acolo un pescar, ce conta că era pescar… fraze lipsite de sens, acolo erau doar baraje şi morişti care te-ar fi secerat de cum te-ai fi aplecat peste zidul de piatră. când stropii ne conduceau acolo, ne opream pe buza taluzului şi priveam munţii. pe vremea aia nu erau clădiri în jur şi se putea vedeau Bucegii în mijlocul oraşului. unii spuneau că au putut vedea şi crucea dar eu nu vedeam bine la distanţă; şi nici nu-i credeam; niciodată crucea nu era văzută de fete; numai băieţii se lăudau cu aşa ceva. e normal să n-ai încredere. în schimb eu am văzut un pâlc de capre negre şi nu mi-a venit să cred că pot sta în picioare pe o înclinaţie atât de mare, păreau lipite pe o suprafaţă verticală, desenate pe stâncă, nu ştiu cum nu se prelingeau în jos, când izvoarele de lângă ele exact asta făceau. dar iarăşi, fiecare vedea ce voia şi trebuia mereu să mă contrazic asupra caprelor, cu cei care văzuseră alpinişti sau sonde.
noaptea mirosea a ars. nu mi-era niciodată frig. stăteam pe bancă până dimineaţa şi nu era niciodată frig. chiar dacă îmi degerau mâinile, pe care le duceam apoi acasă ca pe nişte obiecte pe care cineva grijuliu trebuia să mi le frece şi să mi le dezmorţească până începeau să mă usture ácele căldurii străbătându-mi pielea. dar pe bancă nu era frig. la orele de geografie mă uitam pe geam şi speram să surprind o ridicare cu tot cu cruce a vârfurilor, a stâncilor şi a caprelor negre, gândindu-mă că munţii de încreţire se vor încreţi şi mai tare şi fiind aproape sigură că un astfel de eveniment nu are cum să lipsească din viaţa mea; mi s-ar fi părut groaznic ca totul să se întâmple într-un moment de neatenţie.

Imagini – © Cole Thompson – http://www.colethompsonphotography.com/, http://www.photographyblackwhite.com/
___________________________

Vă poftesc să vă daţi cu presupusul despre jumătatea neamericană a naţionalităţii lui Cole.
___________________________
Thank you so much, dear Cole, for letting me show your images here.