Aşa

aşa ne plimbam când a apărut un câine. eu am vrut să merg foarte dreaptă şi după hârâitul lui electric dar nu prea puteam. şi aşa ai făcut schimb de muşcătură cu mine, luându-mi locul între colţii lui cu spume. cred că era seară. sau că afară era cald iar eu clănţăneam de frig. de fapt abia se făcea dimineaţă. în mintea mea cam târzie. aşa a rămas el gravid. şi din puii lui uscaţi la soare pe o măsuţă din neptun, mi-am făcut cercei. şi cerceii au rămas şi ei gravizi. li se umflau burţile în timp ce-i plimbam pe străduţa ghirlandă şi mă trăgeau în jos, spre un canal neacoperit în care ardea o lumânare. aşa dansau ei ţinându-se de mână. cu uşa de la şifonier. sau cu paharul beat. sau cu motanul mieros. sau cu fetele în şosete. aşa mâncau ei, turnând sare peste orice. aşa înverzea un cuib. din el ieşeau crenguţe sălcuţe şi insecte roşii cu orificii negre prin care ieşeau relele şi se exilau singure sub preş. ba chiar direct sub vecini. aşa stătea ea în cearşaf şi mesteca chipsuri sub formă de copănele. aşa cădea o glastră cu trandafiri pe jos şi inunda casa, lăsând parchetul gravid şi bosumflat. aşa mai trecea o zi de vizionat le peuple migrateur, după care el se declara crab. dar nu era. aşa mă duceam prima oară acasă. aveam cheia de la intrare, era iarnă. şi mirosea a lemn proaspăt tăiat. aşa dormeam singură în mijlocul unui pat mare cât cartierul, aşa mă trezea cheia cu care descuiasem, aşa o strângeam şi mă încuiam pe dinăuntru şi-o aruncam pe geam. aşa mă lăsam furată de peisaj şi când nu strângeam cheia în palmă aveam coşmaruri cu cheia intangibilă. cât de bine e să te închizi şi să te zăvorăşti de tot. e bine încă de la naştere. aşa refuzam să îl contrazic, stând mută şi imbecilă şi lăsându-l să-mi crească puii. aşa refuzam să gândesc şi să fac, aşa credeam că o să scap mai repede. aşa mă uitam cum nimic nu pleacă de lângă mine, dimpotrivă, se apropie tot mai tare. aşa se obişnuia el cu mine încât voia să crească pe dinăuntru.
aşa creşteam eu pe spinarea lui, mâncând tot din farfurie, vrând să gândesc şi eu aşa şi să vorbesc şi eu aşa şi să ştiu şi eu să calculez procente şi numărul de blocuri care ar încăpea într-o balenă sau numărul de paşi până la pod. aşa se lemnifica ea şi dispărea încet încet printre rădăcini, sorbindu-şi înapoi toată tulpina şi toate păsările din crengi. aşa se autoînghiţea şi se legitima printr-un ghiveci cu pământ uscat. aşa rodea ea ghiveciul argilos, cu dinţişori de calcar şi cu dilatări şi contractări la căldură şi la frig. aşa privea el lumea şi aşa dispăreau în ea frumuseţile, luându-şi un aer util şi împungând cu el oamenii străzii şi câinii vagabonzi insuficient de umili. aşa se duceau de râpă toate şosetele, aşa se retrăgeau în iarnă lividă pistruii de vară, aşa anchilozau fetele, ţinute în mişcare de suporţi elastici. aşa se repezeau ei şi muşcau din şoarec. aşa se găurea tricoul lui gri de şoarec şi aşa se aruncau ele la coş, incapabile să mai suporte un spălat în plus. ele, fiinţele. aşa se hrăneau ei şi îşi fortificau ciocul cheratinos, aşa îl mursecau de viu şi îl interogau de ce nu poate mai mult şi anume cum face de poate atât de mult. aşa stăteam eu oriunde voiam şi mă mutam din colivia de tortură între hidrangee, aşa le udam acid sau bazic, făcându-le când albastre când roze, aşa plângeam eu la ele întorcându-le pe dos, aşa ascultau pigmenţii lor şi se asortau cu mine într-o supuşenie de copil ameninţat, aşa mă râzgâiam şi tronam otrăvitor, aşa mă întorceam cu coada între picioare, aşa mi-o muşcam. aşa curgeau pe lângă mine lucruri pe care nu le mai puteam. aşa dispăreau ele, cu frumuseţea lor nearătată, aşa veneau altele nebăgate în seamă, aşa îmi astupam urechile şi voiam să fie numai urât, aşa credeam că urâtul are puritate şi esenţă şi e nobil. aşa dispăreau lucrurile despre mine. aşa se desenau ele în întuneric, aşa mă bucuram că nu le trebuiesc pentru a se desena, aşa începeam să le cred apoi le uitam şi le lăsam singure, aşa continuau ele.

Imagini – © Tiffany Bozic – site-ul oficial nu funcţionează momentan, puteţi căuta pe-aici pt. mai mult. (pe acest site Crocolili şi-ar putea recunoaşte mangusta)
Thank you so, so much, dear Tiffany, for your kindest permission.