Printre respirânduri

daaa, şşş, să tăcem consistent ca o cocă lăsată la crescut, să sâsâim prelung cum numai gâşşşştele şşştiu, ducându-ne fulgii la gură şi amuţindu-ne spectaculos, o tăcere ca o lovitură de graţie, o tăcere fulgerătoare, să ne ascundem sub ea ca sub o pernă fără faţă, fără piele, doar piept pufos de pasăre hrănită cu regina nopţii şi urzici.
ce avem noi de ascuns sub aripă? ne avem de ascuns pe noi, cu respiraţiile zburând în toate direcţiile, pe care mai bine să le aţinem cu câteva pene, să se îndrepte doar spre un locşor, să nu se reverse aerul, dialogul de aer să nu fie auzit, să nu inunde.

dă-mi să-ţi ţin respiraţia, apoi mi-o ţii tu, facem cu rândul, apoi dacă nu avem încotro le încuiem în casă şi le lăsăm singure o vreme.

şi să le ascultăm de departe, din călătorie, să tragem cu coada urechii la modelele pe care le tricotează ele acolo, să ne ciulim ca iepurele de câmp la fratele lui din lună, să ne umple şi să ne golească de la distanţă, scăpate de sub stăpânirea de exprimare prostească cu care le-am înconjura ca pe nişte neajutoraţi.

apoi să ne ciulim ca iepurele din lună către fratele lui pământean, să ne mirăm de carnea şi oasele lui şi de blăniţa terminată-n ciucur rotund, dar mai ales de mişcarea lui de neînţeles – ce naiba o fi schimbarea asta de loc când locul e unul singur, făcut să se umple şi să emane fiinţă iepurească şi atât.

apoi să ne drogăm auditiv ca să nu ne mai întoarcem ca nişte paznici spre respiraţiile în sfârşit singure pentru un timp, să le înmuiem în o sută de mii de sunete şi să ni le ştergem din minte, când or începe să vină spre noi să le descoperim ca pe o parte nouă de iepur.

şi să luăm lecţii de hibernare sau pur şi simplu de încetinire, cel mai mic clipit să dureze minute lungi, să ne uităm la clipitul celuilalt ca în clişeele cu vacanţe în care oamenii distruşi de oboseală se scoală cu noaptea-n cap pentru a privi răsăritul. şi să fie înnorat.

iar lecţiile să se culce în noi şi la primul deschis de ochi să fim pur şi simplu urşi, fără să băgăm de seamă, strângând între noi fiinţe minuscule care vor să deprindă hibernarea.

nu trebuie să ai mare ştiinţă, doar să încapi pe mâinile unei fiinţe, ceea ce pentru un urs pare imposibil, deşi e foarte uşor. se începe cu micşorarea pulsului urmată apoi de la sine de toate celelalte micşorări, până când ajungi mic cât o secundă pe care doar trebuie să o strecori în plutonul de secunde care mărşăluiesc prin celălalt.

o respiraţie se simte pe obraz. dacă nările sunt mari, de urs ajuns la maturitate, respiraţia umple tot obrazul şi îl acoperă de o pojghiţă fină de aburi. dacă respiraţia e de iepure nedormit, ea vine ca un fir subţire şi îţi desenează pe obraz morcovi mici, ca un aparat de pirogravură.

dacă e respiraţie de pasăre atunci o simţi doar pe buze sau în urechi, vine precum picăturile, măruntă şi discontinuă. dacă e respiraţie de om o simţi printre degete căzând – nu prea urcă – sau direct pe felia sternului cea lipită ca un post-it peste arcadele toracice. şi pe bileţel scria, ieşi afară dumneata.

apoi se amestecă respiraţiile cu toatele şi ce bâlci de suflări colorate, după ce secundele se intercalează ca-ntr-o zi de carnaval, că nu mai ştii nici cu a cui respiri, nici nu mai stai să asculţi, doar participi acolo la corul de şuviţe aeriene, cu picioarele-ncâlcite prin oxigenul descuiat de plante şi-l mănânci, hap, fără să mai stai pe gânduri milostive.

şi respiraţia ta e mâncată de altcineva, ei şi parcă ai simţi. ştii doar că s-a încuibat în alte plăpumioare, sau în gâlcile unui animal rapace care te va încălţa sau te va încojoci sau te va împieliţa.

şi după serbare te reaşezi plăcut obosit în propriile-ţi oase şi îţi spui că ai putea să te întorci la respiraţiile de acasă, încuiate în propria lor linişte, care aşteaptă să audă cheia intrând în broască şi absorbirea lor de către fiecare stăpân. 

 păsările îşi recolectează picăturile de respiraţie de prin aerul foarte dens, iepurii ronţăie din cerul apropiat, trăgându-şi fraţii lunari sub mustăţi, urşii se înzăpezesc bine pe dinăuntru, iar pernele mai scutură din fulgi puţin, după care îşi reiau urcuşul şi coborâşul ritmic, sub nasurile redevenite extrem de tăcute, mincinos de tăcute.

Imagini – © Jackie Morris - http://www.jackiemorris.co.uk/ , http://www.drawingalineintime.blogspot.com, http://www.facebook.com/The-House-of-Golden-Dreams
Thank you so much, dear Mrs. Jackie Morris, for your wonderful images.