Noaptea toate zăpezile sunt negre

A nins mult şi invers, cu zăpadă neagră, cu fulgi negri din zăpadă neagră şi strălucitoare, cu ghimpi negri care s-au întins pe strada dreaptă ca un drum de cărbuni neîncinşi, da, da, descinşi, negri şi îngheţaţi şi tăioşi precum cristalele de onix, scrâşnind sub tălpi şi vorbind prin somn, al tău dar şi al lor dar mai ales al tău, a nins cu noapte şi degeaba trebuie să te trezeşti şi să pleci, de fapt, nu poţi decât să cobori

şi să cobori numai dacă vrei neapărat să faci ceva. pe dedesubtul lor, al cărbunilor-cărbulgărilor, fumul se lasă în jos ca o frânghie într-o fântână, dacă te prinzi cu mâinile de el ajungi într-o zonă de mijloc, plină cu poveşti începute şi neterminate
cu poveşti absolute care încă n-au încălecat pe-o şa, n-au încălecat pe-o roată, n-au încălecat pe-o căpşună, doar şuşotesc şi, la etajul ăsta, numai asta fac, şuşoteală şi o încercare de descâlceală şi de ridicare din aşternut, dintre perne, din pagină, din saltelele prinţesei bob de mazăre, din paturi adormite, din racle de cleştar
dar nu doar din povestea lor, nu ştiu dacă au aşa ceva, din a ta, sau a mea, aici e locul în care îşi toarnă tone de cafele în căni, apoi le beau cu ochii cârpiţi, vorbind în dodii cu sâmburi de rodii, făcând rime pentru ştime, îndrugând prostii translucide, pline cu nepăsare faţă de alfabet, somnolescente şi somnolastice, scufundate în căldura iraţionalului împărtăşit, dat, share-uit, partajat, lăsat să curgă pe podele
Numai resturile, ideile proaste, ideile de orice fel – să plece, să-şi ia uniformele peste pijamale, să-şi pună ghiozdanele unele peste altele, ca o piramidă de poveri disciplinate şi să fugă
să lase etajul gol, adică plin, adică în goliciunea lui de coridor care nu e cameră, nu e nici măcar lift, nu e nici măcar scară, dar noi să dormim de-a lungul lui ca să-l hrănim, la aceeaşi oră, oricum… să o dormim pe toată pânăla fund să ne închidem în lumea asta, aş putea eu, eu, prima eu prima eu prima, să te scot de-acolo cu un vrej, să te trag de firul zdravăn şi încordat al minţii tale lucide şi pozitiviste şi să-mi înfăşor toată ghirlanda pe încheietura mâinii să o simt ca pe o presiune venoasă, ca pe o idee care-mi intră sub piele ca să-mi ia pulsul, aş putea, aş putea

aş putea să-ţi dau zăpada la o parte de pe ochi, ca şi când ar fi o zăpadă oarecare, albă ca celelalte, ca şi când ne-am împotmoli motoarele în ea, când de fapt noi nu vrem decât să fornăim din ele pe sub prelate, fără nicio intenţie. nu vreau să ieşi de-acolo, nu vreau să te deosebeşti de fundal, să te citeşti negru pe alb.
nici să ne uităm unii la alţii, nuuu, nici de-a v-aţi ascuns nu îmi place, nu, nu, e un ascuns aşa scurt şi jucat, ce prostie, în loc să te ascunzi de tot din capul locului şi să stai aşa nemişcat dar, în acelaşi timp, îngrozitor de alunecos
nu veni cu kilogramele de cuvinte cum ai mai făcut, dacă nu făceai, nu te povesteai, dar tot parcă a fost prea mult, este-este, aşa, a început iar zăpada neagră de fapt curge ca dintr-un păianjen, ditai fumul negru
curge ca dintr-un păianjen ditai fumul negru, aproape că aştept să deseneze ceva pe pielea netedă a somnului. unii s-au hotărât deja să înceapă marea escaladă şi să-şi facă din vis o cetate care trebuie asediată ritualic, apoi umplută cu apă şi transformată în bazin, de fapt într-un întreg centru SPA, unde te laşi împachetat în vise ca-n nămol
dar eu aş vrea nămol pur, sau măcar mâl, sau măcar mal, un dedesubt de mal plin de mâl, pe unde se respiră anaerob, prin absorbţia omului de către om, vreau să te fermentez şi din când în când să deschid ochii
ca şi când cu ochii aş mai lua o gură de aer iar apoi aş putea orbi la loc, avansând pe bâjbâite, ţinându-mă de plauri de-ai noştri, gânduri dese şi încâlcite care se prind în cârmă şi împotmolesc barca, scufundă tot, fură mesajele din sticlă şi le ascund sub planetă, cum câinele oasele…
ştiai că de fapt cârma e sub apă? şi că ce ţii tu în mâini e doar degeţelul ei mic? ştiai dar uitai. să ne scoborâm deci sub mâl-mal, să ne uităm la nisipul plajei de jos în sus, să ne intre praf de scoici în ochi, prelingându-se prin gropi săpate de copii hotărâţi, foarte laborioşi cu fundaţia castelelor. şi să simţim cum ne calcă pe burtă şi pe oase şi pe ochi, zdupăindu-ne de la pleoape până-n tălpi
apoi să ningă iar negru şi foarte cald, să ne învelim în pături de smoală lucioasă şi călduţă pe care să o luminăm din când în când cu circuite aproape telepatice, dar nicidecum descifrabile sau bune de decupat şi aşternut în dicţionar sau stivuit în sertar… doar luciri şi suişuri familiare dar complet ininteligibile
şi să găsim toate cum le-am lăsat, cum le-am lăsat noi, fiecare în sine, ca într-un adăpost antiaerian, amuţite şi-aşteptând oprirea sirenei sau a ceasului, dar şi mai simplu a spaţiului, că de fapt toate-s acelaşi lucru, nu? să dormim şi să ştim sigur că ne aşezăm aluatul somnului exact în forma aia făcută pe trezie pentru el şi să-l vărsăm pe tot printre celelalte lucruri ca pe-o cremă groasă, să le inunde şi să coacă cu ele cu tot, să-ţi lingi degetele şi să-l laşi să îmbrace totul cu fulgi negri, comestibil de dulci.
şi să ne pese atât de puţin de materialul din care sunt făcute toate rătăcelile, rotocoalele, bâjbâielile fără sunet, astupate de locuri găsite şi nereprezentabile, ca nişte nerecunoscute ale noastre, nu ca necunoscutele problemei, ca nerecunoscutele soluţiei disoluţiei, ca nişte străinătăţi care ne circulă prin vene sau ca nişte teatre care ne ocupă şi pe lângă care firele noastre raţionale se rezumă la rolul marginal de cortină deschisă, ca nişte basme trebăluind într-o lume înecată în simboluri şi scormonind prin gunoaie, în căutarea de căuşuri goale, fără sens, fără adaos de semn, ca nişte timbre primordiale nepuse în circulaţie, ca întâmplarea nedevenită poveste şi nici arătarea personaj…

Paper art – Copyrigt © Oona Patterson. Pentru mai multe basme din hârtie, lumini şi umbre:
site – http://www.oonapatterson.com/
blog – http://www.oonapatterson.blogspot.com/
flickr – http://www.flickr.com/photos/oonapatterson
All the pictures were posted with the artist’s kind permission. Thank you again, dear Ms. Oona Patterson.