Nu-mi trebuie
să înţeleg, ca să îmi placă
şi circuitele integrate au frumuseţea lor şi toate piesele în plus şi toate curelele de transmisie şi toate picăturile de fludor picurate dintr-un pistol de lipit minuscul, mai mic decât pistolul de apă din plastic albastru, în care puneam cerneală când ieşeam să stropesc fustele midi ale doamnelor profesoare de geografie care purtau în permanenţă pălărie
şi care nu se supărau că le pătez, se supărau că nu le salut
şi există o plăcere în a te uita la trupul deschis al unui aparat, cu emoţie, de parcă te-ai aştepta să mişte deşi l-ai scos din priză, să te curenteze, să-ţi prindă degetele printre şuruburi şi sârmuliţele colorate care deosebesc arterele de vene şi venele de ramificaţiile nervoase îmbrăcate în plastic negru…
nu-mi trebuie să înţeleg. nici nu ştiu sigur dacă îmi doresc. deşi nu trăiesc cu spaima demistificării. dar a abandona plăcutul mi-ar modifica relaţia cu lucrul şi m-ar face să mi-l supun stupid, rotiţă cu rotiţă, şi să dezamorsez un dispozitiv făcut să explodeze… sau să cânte… sau să prăjească felii de pâine…
iar piesele ar continua să existe şi el ar continua să existe dar pentru mine totuşi ar dispărea complet şi i-aş strânge maţele cu palma, aruncându-le la grămadă într-o cutie pe care aş duce-o în sertarul cu şurubelniţe şi cleştişori, colţul din stânga, pe balcon…
a rose is a rose is a rose is a rose
scuzaţi corolele dar nu pot să miros un trandafir decât dacă îmi bag nasul în mijlocul lui şi închid ochii mutându-mă în el cu totul…
dacă îi miros petală cu petală lăsându-l în staminele goale, nu mai simt nimic. nu ştiu dacă ceasornicarii sau electroniştii văd mai mult
încă nu îmi plac mai mult florile artificiale decât florile naturale dar nici mult nu mai am din moment ce fructele lui de Heem îmi plac mai mult ca fructele naturale
şi cu toate astea nu cred în fractali…
dar în fulgi şi în flori de gheaţă da…
iar acest generator atomic e frumos ca o vrabie pe masa de operaţie…
deşi chiar mi-a plăcut Baudrillard…
şi îmi place în continuare, fără să simt nevoia să-l amestec în tandreţurile mele faţă de electrozi, rezistenţe, transformatoare, leduri… ledurile sunt jucăriile mecanismelor… e spaţiul pentru copii…
e aşa frumos să te cufunzi în privit…
e ca şi când ai face încontinuu pluta în loc să înoţi…
iar respiratul când faci pluta e cu totul altceva decât respiratul când înoţi…
şi încetineşte totul…
pentru că în timp ce faci pluta e imposibil să răsufli uşurat…
dar e foarte probabil să inspiri mai mult aer ca niciodată…
decembrie 31, 2009 la 00:52
Renteaza ca te curenteaza ingrate circuite integrate, ca oricum le scoti din sur’priza la timp! Vreau sa fac pluta pe vene adevarate, dar capul imi tot cade de pe ele. Nu reusesc sa ma decapitez prin dulce moleseala, ci, tot tresarind, ma articulez printr-o nereusita capitare.
decembrie 31, 2009 la 00:58
teodora cea cu şapte capete, vorba lui cerculeţ. circuitele integrate nu-s ingrate, sunt ingerate… ca-n titlul acela frumos -”muzica înghiţită”.
decembrie 31, 2009 la 01:50
oare cum ar fi aratat cupella sextina dac-o picta da vinci?
decembrie 31, 2009 la 11:09
Cred ca n-o termina nici in ziua de azi
decembrie 31, 2009 la 12:40
decembrie 31, 2009 la 15:43
dap. 2.3 tone metrice de devenire, frumos desenata inginereste pe hartie ingalbenita de vreme.
hartie portocalie, daca ma gandesc bine
decembrie 31, 2009 la 15:49
daaa, cel mai frumos e să surprinzi omul lăsat la jumate, respectiv nehotărârea artistică: i-o mai trebui vreo coastă sau sunt destule astea?
e o ocazie să te opreşti la o presupusă meditaţie a altuia.
iar hârtia îngălbenită e singura garanţie. ceva tre’ să semnalizeze căderea în trecut.
decembrie 31, 2009 la 01:56
plină de deltaplane, nu?
şi din când în cânt câte un automat întinzând mâna lui adam spre măr.
decembrie 31, 2009 la 03:01
Hai ca imi pun macar unul din capete la bataie, ca prea am multe, imi preseaza jugulara pana raman fara gat si imi pierd toata importanta religioasa iar barbatul, “capul” luminat, ramane tras in teapa coloanei vertebrale asa, ca o raspantie a materiei…
decembrie 31, 2009 la 03:02
asta numai pentru că e ora 3 şi încă nu dormi. ia să vezi atunci cum ai scăpa de surplusul cerebral.
decembrie 31, 2009 la 08:07
O, da! Şi eu când miros un trandafir îmi place să mă simt în el, până la ghimpi şi dincolo de ei; când eram mică dacă se strica reşoul cine crezi că scotea rezistenţa şi o înlocuia?! ei, bine…recunosc! la început o înlocuia tata…pe urmă l-am înlocuit eu pe tata. Cu o rezistenţă? Nu…cu nimic! N-a opus rezistenţă. I-am zis într-o zi:”Hai, dă-mi cheia şi te du în viaţa ta, care-i alta decât a noastră!” şi-aşa a făcut…de-atunci înlocuiesc eu rezistenţele, desi am renunţat de multă vreme la reşou. Oricum nu-l înghiţeam…nu pe reşou. Pe tata! Mă punea să duc gunoiul şi nu-mi plăcea. Acum îl duc de bunăvoie. Deh, poveste…de almanaha…La mulţi ani, orologiule! Ştiu că încă nu veni ceasul pentru urări, dar la miezul nopţii voi umbla pe străzile Bucureştilor şi nu cred că voi blogui…
decembrie 31, 2009 la 12:23
foarte frumoasă poveste în prag de an nou, sub stâlpul de rezistenţă preluat din tată-n fiică. ce aproape o să fii!!! dar oricum eşti aproape.
să te ferească Bucureştiul de pocnitori şi să ai străduţe voioase! ne mai urăm şi după marea oboseală! aş vrea să ai ninsoare că îţi e bună, da’ nu prea văd oraşul pregătit să fulguie.
decembrie 31, 2009 la 10:40
LA MULTI ANI PENTRU 2010!
decembrie 31, 2009 la 12:37
La mulţi ani! Eu de-abia am început activitatea de urat şi dorit!
deci cred că o să mă mai repet de câteva ori. Să te găsească fericită!
decembrie 31, 2009 la 10:52
@Ora25: Ce minunăţie! : )
”şi circuitele integrate au frumuseţea lor şi toate piesele în plus şi toate curelele de transmisie şi toate picăturile de fludor picurate dintr-un pistol de lipit minuscul…”
Toată ziua o să-mi sune versurile astea în cap. Începutul perfect pentru Tratatul tău de Estetică, Electronică, Mecanică, Tandreţe, Ornitologie şi Botanică.
Şi uitasem complet de pistolul de lipit şi de fludor!
Aşa că tocmai mi-ai dat înapoi un loc important din copilărie – atelierul de reparaţii tv al unchiului Mircea. Era un atelier minuscul, iar pentru mine se concentra într-un sertar unde erau bobine, acumulatori şi condensatori. Ne lăsa să scotocim prin ea şi să ne luăm acasă ce ne plăcea. În spatele nostru, Unchiumircea, Mare Taumaturg al televizoarelor din satul bunicilor, oficia cu un veşnic pistol de lipit în mînă.
Nu-mi trebuie să decriptez aluzia la Baudrillard ca să-ţi înţeleg ”tandreţurile faţă de electrozi, rezistenţe, transformatoare, leduri”. Deloc suprinzător, mi se pare că au cam acelaşi gust şi vertij ca tandreţea lui Emil Brumaru pentru brusturi, cuie ruginite din garduri, apa de ploaie din vechi stropitori.
Uf, le Monde Va Bien! : )
decembrie 31, 2009 la 12:29
daaa, ce frumoşi sunt condensatorii
. şi ce frumos îi cheamă.
ei, ce mă bucur când mi se spune că am recuperat ceva, o bucăţică. foarte frumoase oficiile marelui unchi taumaturg! şi mă bucur că nu trebuie să descriptezi/să decriptăm.
un an nou frumos! extrem de frumos!
decembrie 31, 2009 la 21:05
Şi ţie îţi doresc un an nou ca un condensator de frumuseţi şi ca un acumulator de bucurii : )
decembrie 31, 2009 la 10:59
@ Ora, Almanahe: daca va place sa va scufundati capetele in trandafiri, Georgia o Keeffe e exact ceea ce va trebuie. Numai ca, da, florile ei nu sunt chiar trandafiri, ci cale si orhidee, dar…orisicat!
decembrie 31, 2009 la 12:32
ba iată că mie îmi place mai mult datura decât trandafirul dacă e s-o luăm la bani mărunţi, aşa că mulţumesc mult, teodora, pt. ocazia de a mă scufunda în asta http://www.tragsnart.co.uk/arthub/okeeffe/okeeffe01.jpg
decembrie 31, 2009 la 11:02
Sa ne regasim cu bine in 2010
cu toate circuitele intacte… sper!
decembrie 31, 2009 la 12:36
sau cu ele scurtcircuitate. arsurile electrice au afumături mici care fac piesele să pară supărate. un an minunat, pt. unicornul integrat!
decembrie 31, 2009 la 13:35
asocierea asta a trandafirilor cu electrozii, rezistentele, transformatoarele, ledurile si Baudrillard e surprinzatoare si tocmai de-aia, interesanta.:)
Ora, la tine cand va batea miezul noptii pentru 2010?:)
La multi ani!
decembrie 31, 2009 la 13:52
decembrie 31, 2009 la 13:44
ehei, corabioara ar merita “inchiriata” la casa omului din cand in cand…
decembrie 31, 2009 la 13:53
decembrie 31, 2009 la 15:56
de “inchiriat” pentru mai multe lucruri, inclusiv pentru chestiuni onirice, hiha!
decembrie 31, 2009 la 16:00
instalaţiile onirice cred că-s cele mai cele!
decembrie 31, 2009 la 17:04
Wow! Ce nebunii superbe! La mulți ani frumoși și zurlii, neconvenționali și aducători de fericire!
decembrie 31, 2009 la 17:08
mulţumesc
şi ţie LiaLia, multă fericire, cât de zurlie vrei tu să fie! să ai un 2010 bun şi entuziast!
decembrie 31, 2009 la 18:34
Incearca http://bibliodyssey.blogspot.com/ – sunt unele chestii extrem de frumoase pe-acolo.
decembrie 31, 2009 la 18:45
mulţumesc, chiar sunt extraordinar de frumoase! sunt abonată la el. problema cu bibiliodyssey e cum să nu îl imporţi pe tot sau cum să fac eu să-l ocolesc când dau de ce mă interesează fix acolo. încă n-am apucat să-l parcurg pe tot dar e comoară de imagini şi trimiteri. dar dacă mai descoperi de-astea să-mi mai spui, da?
februarie 20, 2010 la 12:38
taretaretaretaretareatare
februarie 20, 2010 la 16:45
aşaaa: bine ai venit. şi bine m-am găsit.
martie 29, 2012 la 12:42
mi-am amintit de prima orga de lumini facuta pe o placuta, cu leduri de aceeasi culoare. undeva intr-un laborator obscur unde reciclam componente de pe la tot felul…
martie 29, 2012 la 13:38
hiii! bine că mi-ai amintit c-am mâncat şi nişte poze la mutare
şi eu am locuit printre plăcuţe o vreme, din păcate începusem să gândesc sârmos şi a trebuit să plec.