Se poate şi fără titlu

luna prin nori prin halou prin nori peste zgomot pe jos luna pe sus luna pe negru mătase pe jos culori cu zgomot cu timpan de mătase rupt tăiat de mătase luna pe sus moale fină noaptea neagră udă mătase luna fără corp fără nu mai cere mătase a fost s-a topit era gheaţă noi invers în camerele inimii se întâmplă lucruri au şi ele nopţile lor au roluri pentru sirene pentru peşti pentru sori de grădină şi pitici cu dinţi noapte pe vene în sus se urcă în roşu spre tâmple răsfoind cataloage cu mostre de culori de ochi oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai obosită din ţară?
bine chiar şi coşmar atunci chiar şi căderi din vis în alt vis foarte jos iar din visul acela ca o greşeală ca o scară cu trepte pentru viespi lăcuste violete furnici de război armate escalade fluturi mă ţin puţin de tine până cad de tot visul de dedesubtul prăpastiei e dens te prinde te îneci te înec beau tot visul am înghiţit un tunet am înghiţit se rup cortinele nopţile se descos am venit şi eu cu asteroizii mei vai de capul meu cu stele fixe să-ţi măsor kilogramele de şuviţe kilogramele de noapte kilogramele de muţenie cu bambilici în pijamalele copacilor atât de umani unii copaci poţi să-i ţii de crengi sau de lună sau de frunze
şi un exces de personaje şi de personae şi de persoane şi de personale vuind prin spitale şi centuri de siguranţă care se strâng pe tine ca ghimpii vuind ca prea mult prezentul mai mult ca trecutul mai mult dusule întorsule nimicule şi visul se umflă şi mă împinge împinge împinge mă lipeşte de-un perete vis frumos şi pneumatic nu vrei tu să nu mai respiri nu vrei tu să te înmoi ca o piele părăsită brusc nu vrei să îmi cazi la picioare mort iar eu să umplu camera goală ca la început? nori văzuţi de ochi de nor prinşi făcând ploaie prinşi minţind spunând poveşti interminabile ameninţătoare linguşitoare doar ca să lungească timpul ca să mai stea afară ca să nu fie băgaţi cu forţa înăuntru astupaţi legaţi la gurile lor de nori din care ies fuioare fum lumini grindini raze ploi unul pe faţă unul pe dos aşa sunt visele întâi firele noi bune firele cu ghicitori cu jocuri cu balansoare apoi unul pe dos cu definiţii cu recuperări cu aritmetici şi aritmii şi foarte urâte vederi cu timbre cu perdele cu draperii cu amprente groase şi lipicioase ca lăsate de-un melc o voce pe faţă o tăcere pe dos somn de zi somn de miere nedorit lipit somn aşezat lângă tine întinzându-se pleacă somn vreau să dorm nu pe dulce pe sec pe noapte pe frig pe urât nu pe frică pe veghe pe căutări somn urât încleiat dulceaţă spală-te în visul meu negru rece adânc ochii legaţi se lipesc de legătura care-i strânge ochi orbiţi lipiţi de întuneric ochi daţi dispăruţi sechestraţi înfometaţi ochi ţinuţi în cutii capitonate întunecate de catifele de ploaie şi mereu altcineva voaluri care n-au fost spălate în eficientul noroi muşcătoare curate greşite le vom lua le vom îneca le vom croi după noi le vom alunga greşite prin lume să ne-aducă piese arcuri reparaţii
somn cu cafea cu coadă cu ochi de păuni în spumă veche de-acum o sută de ani de pe vremea când se făcea cafea de pe vremea când nu era ignorată se ţinea după tine prin casă sclipea pe balcon mirosea a vacanţă ieşeam printre delfini cu noaptea-n cap să vedem cum răsare soarele din cafea oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai … oglindă, oglinjoară, pe cine vrei tu să păcăleşti? în miezul lucrurilor în miezul soporific al lucrurilor calde cu mac şi cu sare în miezul dimineţii când mergi pe coate sau târâş sau rostogolit se poate spune c-ai mai făcut încă un pas? încă un pas spre marele covrig, spre covrigul interior, spre covrigul vieţii şi al morţii pe care-l deznozi cu dinţii. un chin oricare chin e obligatoriu matinal. iar dimineaţa oricare dimineaţă e obligatoriu gheaţă cu soarele roşu scâncind în colţii trezitului şiroind căzându-i din gură spart stricat şi ridicându-se pe cer ca un robot dezarticulat ţinându-şi lumina dreaptă cu raza stângă. şi-uite-aşa încerci să îţi aminteşti şi totul e alb, alb degeaba, tu cu toate poalele, blănurile, volanele şi jabourile şi mantourile, cu şerpii, perucile şi gorgonele, cu unghiile, genele, eşafodajul de haine şi gesturi şi lucruri aruncate unele peste altele, năucă, cu toate dosurile pe faţă, ieşi afară şi aştepţi să te ia cineva de la poartă. greşit! şi rămâi aşa, secole secole secole, soarele începe să se încălzească de la tine, îl simţi pe spate, ca un desen şi-l porţi acolo stai pe loc ca o rădăcină de soare dacă te mişti se poate ofili îşi poate pierde dinţii pic pic pic soarele atârnat deasupra ta scăpând peste tine foton după foton după foton după foton o interminabilă picătură chinezească oglindă, oglinjoară, am venit! uită-te la mine cât vrei răspunde-ţi îngheaţă-mă oricine-am fi tot e prea alb

imagini Yoshitaka Amano