Tocmirea între iveală şi tâlcuit

Astfel îmblă filoprosopia prin lume, ca un om format din două trupuri şi două capete, între care unul ceva zice, iară altul altceva. Fie vipie, fie holboră, iute sau îmbumbăcată, filoprosopia încongiură lumea trâmbiţând năcăjitoriu. Au că e hulpească şi ruşinătoare, au că e gioc de copil nealcătuit, orbeala uităturii nu ţărmure ţircălamul minţii, carile poate întruna a găsi socotinţă şi sprijineală pentru pricina îndemnătoare. Dară atunce când vine timp de hodinit şi clătire de chibzuinţele spăimoase, glasul poeticesc sau cântătoriu este cel mai curăţătoriu şi mai dezmierdătoriu obicei. Atunce când acest glas iese dintr-un lucru mecanicesc, omul încă şi mai chemat este înspre dormitare. Dar mulţime de oameni se apleacă spre prinsura de pestriciune între marginile gârlei, când cu sfări şi beţe cu vârf aşteaptă ca peştii să se lăcomească spre mal şi să se înnăduşească prin mreje, urcând de pre fundul ăpii. Carnea ca a delfinului este la gust, care tot de monarhia apelor se ţine, dar multe gloate de piticime a peştilor orbăcăie în papuri şi se îneacă cu aer fiind mai bune de lepădat. Iară paserile, precum fluierul, tot o parigorie sunt şi un leac al întristării, luând cu ele în zbor la orizon gâlcevirile şi provlimele date de bântuire sau de împiedicarea voii. Pentru care omul îşi şi face caznă să le ţie în închisoare ca să le aibă când vrea el. Într-aceea e omul îndepărtat de om şi de schizmat, încât mulţi fac şi ei precum paserile, păzind la propriul cuib în nemişcare, rămâind la peristasis doar ca să nu îşi cheme asupra lor învrăjbirea. Vinul este cea mai bună beutură carea şi doftorii o dau pentru tămăduirea dihoniei sau a melanholiei, mai bună cât şi decât pirulele sau bubuşliile de înghiţit la oftică, dropică, fiierea neagră şi alalte care ţin cu anii. Mai bun şi ca antifarmacul de dat la otravă. Mulţi îmblă a se încungiura de toată ştiinţa filosofească, ducând dupe ei aporii sau întrebări cu prepus carea poftesc dezlegare, ori apofthegme şi zise care în loc de canon, se ţine drept pravilă, cum e axioma. Alţii, din ceata epicurilor, zic că toate-n lume sunt tâmplătoare. Altul e prea nesăturat şi la cârmă altă soţie nu are, voindu-se aftocrator. Ca să ştie unde a merge, acela se uită prin ochean la steaoa care întâi se arată sau caută la astrolav în care drumul se arată, precum maideanul ceriului sau galactea. Altul în silă se înstăpâneşte peste pasire, care îl poartă între aripi ducându-se cu el în spate orişiunde vrea acela. Căci pasirea nu poate a scăpa, fiind ţinută cu un laţ. Acela gonitoriu de vânt se cheamă, căci nepărăsit în sus şi-n jos zboară. Cel care nu prea este vestit şi lăudat la zbor sau izbândeli, cată cât mai greu să se apropie de chentrum, alegând un melc pentru locomoţiune. Casa melcului este ca un lavirinth, sau ca o temniţă supt un munte săpat cu acela meşterşug ca ori pre cine slobod într-însa să nu mai poată ieşi. Doară că melcul este mic de nu încape niciun om în lavirinthul pe care îl ticluieşte. Dacă cineva visează că toate jigăniile sunt răsturnate şi cele mari sunt precum cele mici, în timp ce ale mici sunt urieşeşti, acela merge de obiceiu la onirocrit sau izbânditoriul de vise, să-i spună rostul visului. Cine ştie că sangul omului este săltătoriu şi că articulele trebuie mişcate ades pentru a nu înlemni, îmblă mult fără istov şi nu cere pirule la apothecariu sau la prăvălia unde se dă mai deadins ierbi sau doftorie. Dar cine are fiierea neagră, ades încearcă insomnia sau neputinţa de adormire, şi atunce se însoţeşte cu lup, care şi acela e dintr-un neam, căci nici acela nu se aşază într-un loc noaptea, urlând ca sfredelul şi dând îngrozituri şi înfricoşeturi.
Ci mai mulţi decât acela se visează purtaţi de jigănii prin aer, înstreinaţi de pământ şi rupţi de legăturile cu aşezământurile lor. Aceia se cheamă poetici pentru că fac voroavă tocmită şi care n-a mai fost. După învăţătură, mulţi pun cuvinte şi propozite cu îndrăzneală şi mare întindere înainte, arătând lucruri care încă nu s-au tâmplat dar pe care ei le-au ghicit ca pe pronie.Înainte punerea sau mai dinainte cunoştinţa nu este crezută de tot nărodul cetăţii. Cela ce cu înţelepciune află cum vor cădea lucrurile, până a nu fi, acela e trecut adesea de sfetnic înşelătoriu şi în multe părţi întorcătoriu. Alţii ştie să facă o vrajă şi ştie ca himera să stea afar din fiinţă sau să îşi pună priveala în mijlocul a toate lumile ivite. Acela poate fi şi peste molidvul de ici şi peste iasminul de colo supunând cu fantazia toate câte există.

imagini Vladimir Gvozdev