Vise paralele

Înaintam pe acele accidentale
Canale
Făcute dintr-un fel de geam
Care devenea oţel când îl atingeam.

Într-un colţ, pe linii de sineală
Trec corăbii cu sidef la pupă
Numai una într-o radă goală
A rămas să navigheze după.

Stă geamăt de oceane ca-n ghioc
Pustiul templelor când desfăşoară
Sub vocile încremenite-n joc
O nesfârşit de cenuşie vară.
Suntem doar două şubrede fragmente,
Embleme peste mări şi continente,
Pluş ocolind ori înnodând mătasă
Pereche stăm în negre falduri trasă.

Pluteau pe fluvii către larg
Uşoare nave cadrilate
Aveau cu toate la catarg
Un steag de inime brodate.
Şi căţelani cu prunci grăbiţi
Fugeau prin pajişti, către scaldă
Şi chiparoşi împodobiţi
Păzeau o înlemnire caldă.

Nu vă miraţi. Există un spital
Pentru paserile muscă. Din sticlă şi metal.
Un spital enorm, cu antibiotice,
Raze X şi tratamente erotice,
Mă rog, tot ce vă puteţi închipui,
Şi toate, toate pentru paserile colibri.
Pentru trepanaţia celei mai mici paseri muscă
Bântuită de-o halucinaţie etruscă.

În amiaza dintre mâine şi ieri,
N-are margini livada de meri,
Merii cu tulpinele opalescente
În neguri înfipţi, în şiruri divergente.
Nimic între ei, decât amiază
Şi gândaci trandafirii care vânează.

Cad ploi feline, plânsete de plopi.
Pe treptele de marmură cu gropi,
În chiar palatele durate alături
Cu clopot, cu opaiţe, cu mături,
Cu tot de trebuinţă într-o casă,
Cu fluiere prin noaptea uleioasă,
Cu prispe şi motani dormind cuminte-n
Turn Babel suitor, adus aminte.

Dă perdeaua mai peste canat,
Fluturii să nu-i striveşti în fald.
Adu vinul ce mi l-ai păstrat
Sus pe sobă, în ulcior, la cald;
Hambarul gri s-a jeluit că-l doare:
Îi cântă cuiele de-atâta soare,
Şi putrezesc căzute chiar în uşă,
Din arşiţi, turturele de cenuşă.
De deznădejde că n-am bot
Nici ghiere de pisice celte
Adusu-mi-am de peste tot
La uşi, puzderii de unelte.
Cu ele-ncerc a sfredeli
Străvechea grindă, drept în tâmplă
Un lumen numai dac-ar fi
Să văd în’untru ce se-ntâmplă.

Magiştri, dascăli şi ciraci
Priveau cum cresc în colţuri, genii
Cuptoare vechi, cu cozonaci,
Se clătinau de mirodenii.

Am ajuns să ne rotim iar
În jurul puterilor de chihlimbar
Ce stau acolo unde-s unde oriunde
Pornind în întuneric spre livezi burgunde,
Spre turle bavareze cu metereze,
Spre iurte pline la uşi cu turte.

Într-adevăr jumătate din hram devenise nevăzut,
Chiar din mijlocul naosului cu scrijelituri de lut.
Şi-n miezul liturghiei lui Zlataust
Tot ce era prea larg deveni îngust
Şi tot ce era îngust deveni prea larg
Ca o mare privită din vârf de catarg.

O, cumpără-mi iute
Dricul de purpură cu lăute,
Dricul acela hexagonal
Din raionul de jucării de metal.

Linii, creioane, miros de cedru
Mare, de cvarţ poleit, poliedru
Şi către ele, şi printre ele
Tramvaiul sumbru foşnind perdele,
Tramvaiul gol, mârâind la cap,
Cu cozonac şi vatman casap,
Tramvaiul rău, decorticat,
Apropiindu-se-n dans şi lătrat.

Cocoţaţi pe-un pneu lângă motor
Amândoi, de braţ, zeu şi muritor
Să privim cum tremură-n săli ecleraje
Cum dorm şi gătesc locatari pe etaje.

La dungă tremurau uşor
Oraşe calme, mări cu yole,
Castele fluierau sonor
O dimineaţă din cupole.

Apoi, când mi se mai potoleau febra şi afta
Se auzeau venind de sus, barabafta,
Marele vehicul aerian cu grădini,
Cu săli de bal inundate-n lumini,
Cu milioane de neamuri toate iubitoare,
Cu iubite de sfinţi în altare.

În asfaltul străzilor străpunse
De arşiţă, luceau tramvaiele ca unse,
Înaintând într-un legănat şiret,
Galbene, cu brâul lor violet.
Atunci m-am văzut şi pe mine într-un tramvai
Complet gol, citind “Doamna Dalloway”.
Creşteam, nu-mi ajungea un drum,
Cu râtul răsturnam tarlale
Învăluit în trosc şi fum
Purtam armură din metale.
Umblam pe haturi amândoi
El fredonând iar eu maşină
Imensă cu cilindri goi
Împrăştiind în jur lumină.

Aşa ajuns-am un metal,
Maşină cruntă cu manete
Cu scripeţi învârtiţi egal,
Cât un oraş, cu parapete.

Dormeau, acolo, atârnând,
Imense buturi afumate
Şi câte-ţi fluturau prin gând
Aevea le vedeai pe toate.

Era o bucurie ruginie-n bucătărie,
Zburau dropii fripte cu flori la pălărie,
Se-nfiripau din te miri ce zicale
Cădeau de sus aluaturi în rotocoale,
Se dansau valsuri şi mazurci,
Soseau într-una vedetele în blănuri de nurci

Vom face zmeu în noaptea sinilie
Să-l înălţăm peste-un oraş ucis
Să zbârnâie semnale-n galaxie
Şi somn s-aducă sub polog închis.
Nu vei afla şi nu vei înţlege
Când din înalt urmând o altă lege
Cădea-va pe pământ un măr rotund;
Eu însă, oglindit la mii de leghe,
Voi sta cu sticla de anis de veghe
În întuneric gata să răspund.

Lumină fără sursă care-nveleşti obiecte,
Fragilă densitate cu vârf zodiacal,
Acum urneşti din spate, cu moliciuni perfecte
O luntre sub albastrul frunziş de peste mal.

Şi dorm residefate pe limb oval insecte,
Şi trec grădini de nuferi, tenace, în aval,
Şi totul lent converge spre vechi clădiri suspecte
Domnind peste abrupturi cu nume tropical.

În sfera lui cât nopţile de mare
Sunt ţări şi mări cu insuli plutitoare
Ducând în cântec societăţi uitate
Pe valul cald spre maluri fermecate.
Acolo, dacă urmăreşti pe hartă,
Suntem şi noi, priveşte, lângă poartă.

Tot mai plângi, deşi trecut-a
Poate-un secol, poate-un ev
De când am plecat cu pluta
În linţoliu de elev?
tot mai zăboveşti cu frică
Noaptea, lângă farfurii,
Tot mai pui într-o ulcică
Stele pentru când vei fi
Singură-n bucătărie
Pentru oameni să găteşti
Dintr-o lume mai nevie,
Fără inimi, ori poveşti.

E propria mea gândire ce reverberează
Isprăvindu-se brusc într-o bucată de amiază.
Dar acolo unde-ncetează umbra, pe după spaţii,
Se-ntinde un balcon năpădit de vegetaţii.
Ca un mal tropical, ca un bumb
secret, la o mare din miniu de plumb.

Suiau, departe, călători
În munţi, spre tainice palate
Cu baobabi şi sicomori
Umbrind fereşti întunecate.

Vom inventa landşafturi şi grădini,
Cu firave nelinişti de hârtie
Urcând Olimp cu lacuri şi măslini
Sub viscole de gheaţă, în pustie.

S-au îngrămădit apoi clădirile de şcoale
Cu planuri înclinate şi tuburi goale
Suiau atât de ascuţit în orizont
Înviind bizanţuri oglindite-n Pont
Veneau apoi, din ţiglă verzuie,
Frontoane, cupole, ţuguie
Cu tridenţi, cu flamingi de alamă,
Cu străjeri de fier ruginiţi de teamă.

În groapa pătrată, din noapte până-n zori,
de sus privită de vedenii,
unde trăiau cei patru sergenţi dezertori
şi palida fecioară Jeny,
erau de toate:
cutii cu afumături conservate,
operele complete ale lui Shakespeare,
mici plăpumioare cusute cu fir,
perne roz umplute cu aer
şi chiar o banchetă Biedermayer.

Călătoresc, sumbru, pe-acoperişe
Printre catarge şi coşuri piezişe!
Acolo unde tabla neagră se rupe
Am un cuib cu duzini de pupe
Pupe lăptoase, fragile, divine,
Cu lunci de muguri în intestine.

Fluierătoare mierle le deschid
Departe, drumul suitor în vid
Spre gările în care zac pe masă
Clondire de rubin cu tămâioasă.
De ce s-or fi oprit pe parapete?
Privesc la cei de jos, ori le e sete?

De când în tindă m-am ascuns
Jos, printre doniţe şi mături
Taifasuri port şi mi-e de-ajuns
Cu melcul vagabond de-alături.
Acum tot melc sunt ca şi el
Încovoiat pe suprafeţe:
Eram atunci un menestrel
Cinstit la hanuri, de iubeţe.

Pierdut, priveşte orizont
De lăncii trase-ntr-o culoare,
Iar coarnele-i cu vârful bont
Ciocnesc armuri şi foişoare.
De toate luptele îi spun
Învii turniruri, jocuri, larme,
Şi mă cuprinde râs nebun
Când îl împing prin săli de arme.

Dar să pătrundem încă de rouă umezi toţi
Sub pomii fără roade, prăfoşi şi poligloţi
Şi s-ascultăm taifasul pe care-l ţin mereu
Himerile de mere fugite din muzeu.

Nici pasăre, nici crocodil
El nu părea, ci mai degrabă
Un sfinx triedric, de pe Nil
Opac încremenit pe labă.

Nemaiştiind ce face,
alergă la ace,
începu să tragă de mânerele diafane,
să împingă manete, să apese butoane,
să rotească volane.
Sunete de clopoţei vestitori
bătură din înaltul pereţilor pictaţi cu flori.
Îndrepta fără greş drezinele urmate
de exprese, de dizele, de accelerate.
Cuprins de-o fericire fără seamăn,
fluieră uşor un cântec de leagăn.

A înserat de-a binelea. S-a făcut răcoare,
Iar eu m-am aşezat de unul singur la masă
în curtea pustie şi întunecoasă
şi stau zgâlţâit de fiori
aşteptând oaspeţi înspăimântători
care nu mai vin.

Vechi încăperi din chihlimbar
Reşlefuite-n veac barbar,
Identici octaedri, geme vide,
Cămări profunde, pline cu lichide,
Unsori intense, linse de-un tăiş
Din trei lumini ţintite tot pieziş,
Mii bule duble-n lespezi stacojii,
Răcori de vâsc desprinse în felii.
In casele cu foc aprins
Nu se-ncălzeşte niciun ins
Ci numai zâmbete, peceţi
Culori încearcă pe pereţi
Iar râsete portocalii
Se toacă prin bucătării.

versuri (decupate) – Leonid Dimov,
picturi şi pasteluri – Jacek Yerka copyright protected ©