Oul de îngerete

Parcă noi nu ştim că dacă vrei să vorbeşti de rău pe cineva, poţi; cu cea mai mare uşurinţă şi într-un stil suficient de alambicat, încât să lase impresia că te pricepi, că o faci profesionist, dintr-un loc de unde subiectul e privit de sus în toată micimea lui. Prin urmare, ce ne mai chinuim? E tot mai evident că se formează grupuri pornind de la gusturi sau interese comune, chiar nu mai văd rostul pentru care mi-aş mai defini răul şi binele sau prostul şi bunul gust sau scrisul bun şi scrisul prost, oul clocit şi oul clocibil, oul de pasăre şi oul de reptilă. Asta visam în momentul în care în vis mi-a apărut un înger imens, cu aripi lungi şi groase ca nişte pilote scăpate din pânze, legănându-şi fulgii dezbrăcaţi prin aer. – Oul este al meu şi nu va putea fi clocit decât de un înger – zise el pe o voce stranie, o voce sintetică, urmată de un ecou protector, ca o gardă de sunet. Să fi folosit vreun aparat de distorsionare? Sau era pur şi un convertor de sunete îngereşti în sunete omeneşti?
- Poate ar trebui să-l spargem sau să-l desfacem, spunea pescăruşul, poate e umplut cu spanac sau cu pastă de peşte sau cu cremă de măsline sau cu ciuperci tocate. Poate pe dinăuntru e capitonat cu ciocolată şi din el se vor scurge siropuri de caramel sau lichioruri de cafea. Medicii, pe de altă parte, susţineau că oul nu are valoare decât întreg, pentru că cel mai probabil era rezultatul unei sarcini false, prin care cine ştie ce dorinţe elevate coborâte în organic reuşiseră să sublimeze dorinţa de rod, transformând-o în aur pur şi foarte bine şlefuit. În fine, urmărit de visul meu extrem de greu de pus în practică, am hotărât să plecăm în căutarea unui înger. Cum aveam să îl convingem să ne clocească oul, era chiar peste putinţa imaginaţiei mele. Dar mi-am impus să gândesc pozitiv, sperând într-un angelic simţ al umorului şi gândindu-mă că „răbdarea îngerească” probabil de acolo îşi şi trage numele, de la disponibilitatea de a cloci verzi şi uscate.
Am început greoi, printr-o sistematizare a îngerilor, căutându-l ce-i drept pe cel mai mic şi mai insignifiant, dacă se poate spune aşa ceva despre un înger. Dar chiar căzusem de acord că un înger modest ar dispune în primul rând de timpul necesar clocirii, şi poate un înger prea important ne-ar fi râs angelic în nas la o asemenea propunere. Poate, speram noi, un înger mai rar invocat, s-ar fi simţit responsabilizat de o sarcină în plus şi ar fi profitat de rugămintea noastră ca de un rol de debut. Cum ar fi Anahel, un înger aproape anofel. Sau Barbiel – poate îngerul păzitor al păpuşilor Barbie. Sau Galgaliel, protectorul gâlgâitorilor. Sau Gamaliel – al gămăliilor. Sau Kokabiel – gardianul culturilor de coca. Şi Mitatron – un înger foarte tronifiant, care n-are nicio legătură cu mitul murului, care este întreţinut de Muriel. Narcoticele sunt şi ele păzite de Narcariel iar nurii de Nuriel. Cu Orifiel am avut vaste probleme de interpretare. Am concluzionat totuşi că protejează orori şi nu orificii, pentru că altminteri l-ar fi chemat Orificiel. Printre îngerii pe care îi mai aveam în vedere se mai numărau şi: Phaleg, Rahatiel şi Sandalphon dar şi Uzziel, Zachariel şi Zagzagel. Cineva a sugerat că ar fi mai bine să ne plecăm atenţia asupra îngerilor căzuţi, care ar putea fi mult mai interesaţi de un târg în vederea clocirii, dar a rămas ca partea a doua a sistematizării Subîngerilor să o întocmim în zilele următoare.
De asemenea, cineva a sugerat că în Moscova nu e chiar cea mai potrivită climă pentru clocirea unui ou de aur, aşa că ne-am strâns colecţiile de matrioşce şi am luat drumul Israelului, în cântec de fluier şi scripcă şăgalnic chagalliană.

Umbra sumbra şi lumina hors'felina

La urma urmei, umbrele sînt surorile noastre orizontale
şi noi le sîntem rude de un grad cît se poate de incert
la urma umbrei, nu toate ferestrele se deschid în interior
şi nu toate interioarele se deschid în afară
la umbra urmei, ochii se închid pentru a vedea mai bine umbrele proiectate
pe ecranele panoramice ale retinelor lavabile
la umbra umbrei, tăcerile sînt fraţii noştri verticali
căsătoriţi cu surorile noastre la fel de orizontale.Privirile din aceste oglinzi retrovizoare sînt mult mai
aproape decît par
de aceea femeile din aceste priviri retrovizoare sînt atît de departe
pentru că umbrele din ferestre sînt mult mai tăcute decît par
însă obiectele din aceste oglinzi retrovizoare sînt mult mai femei
decît oricare alte ferestre.Îmi zîmbea cu un zîmbet pe care îl folosea foarte rar
îmi umplea gura cu săruturi făcute chiar de mîna ei
făcea nişte săruturi grozave te lingeai pe buze nu alta
avea o reţetă ceva că prea îi ieşeau aşa cum trebuie
îmi spunea te rog ia mănîncă sînt săruturi proaspete
uite ţi se topesc în gură e păcat să se învechească.Îţi căram tone de cuvinte frumoase cu gura mea metamorfozată în basculantă lexicală, braţele îmi erau încărcate cu tot felul de gesturi precise, îţi aduceam priviri proaspete cu ochii mei larg închişi, la uşa casei tale îmi aliniam frumos paşii, îmi rulam ca pe un covor drumul pe care venisem la tine de departe, făceam totul cu o grijă exaltată pentru a nu da prilej de echivocuri inutile. Aşa am ajuns să mă apropii de tine, aşa a ajuns trupul tău să slăbească încet din rigiditatea lui nemaipomenită.Seara mă plimb pe străzi şi când zăresc o femeie la locul ei
cu braţe frumos orânduite pe lângă corp
mă duc la ea şi îi cer mâna una dintre ele măcar
şi ea se sperie şi eu îi cer câteva scuze
şi pornesc mai departe în căutarea unei mâini de împrumut.Ea este pur şi simplu transparentă, într-un chip cît se poate de concret. În oglinda trupului ei există şi unele părţi întunecate, care aşa şi trebuie să fie. În acea după-amiază de vară, cînd realitatea dilatată de soare făcea ca timpul în care ea va ajunge la mine să pară insuportabil, Iubita Transparentă arăta ca un ceasornic tandru, cu capace translucide, prin care toate mecanismele iubiologice se dezvăluiau privirilor cu o impudoare nesperată. Gîndurile îi erau subţiri şi ascuţite ca firele de păr
cînd voia să-şi pună ordine în gînduri mergea la coaforul de nimfete
şi coafeza îi aranja gîndurile atît de frumos
i le fixa, unele de altele, cu cel mai bun şi mai nebun fixativ
cînd făcea duş, îşi şampona părul cu delicateţe
şi gîndurile începeau să-i alunece pe umeri.Câte trei venim şi tot atât de singuri ne întoarcem
Suntem trei singurătăţi sociabile domnule
ne urcăm în maşină ocupăm cele trei scaune rezervate viilor
şi venim la dumneata şi te luăm cu noi
te aşezăm pe scaunul din treapta şoferului aporape mort şi el
şi ne întoarcem acolo de unde niciodată nu am plecat
Când se face noapte călătoria nu ia sfârşit.Şi atunci unul dintre noi a zis
A fost sora exactă
trebuie să mergem a zis suntem aşteptaţi
de acum încolo măştile nu ne mai sunt de niciun folos
să ne întoarcem de unde am plecat a zis
el ne aşteaptă în fântână
clopotul avea vocea ei. Ea se supune fără şovăire instinctelor ei de eclipsă generoasă şi imparţială. Orice s-ar spune ea este o clarvăzătoare şi o clarvisătoare. Ea vede clar pînă şi în labirintul celui mai complicat întuneric. Uneori visează atît de frumos că pur şi simplu începe să picteze prin somn autoportrete postume şi naturi moarte antume şi toate sînt cît se poate de fireşti.Eu tot mai cred domnule că visele
sunt cele mai îndrăzneţe gânduri ale noastre
că ele exprimă o stare probabilă
la care nu putem ajunge decât noaptea
când moartea face cu noi exerciţii de proximitate.Cineva îmi vorbea despre avantajele respiraţiei
folosea multe cuvinte frumoase îşi permitea
îmi spunea întunericul nu e pentru toată lumea
eu eram de acord îmi adecvam bezna la cuvintele lui
eram în definitiv posesorul unei bezne foarte înţelegătoare.Din ţesuturile nervoase iubita imaginară îşi face rochii lungi cu care se înfăşoară din cap pînă-n picioare. Îmbrăcată în rochii epidermice cu crinoline tactile şi catifelate ea se simte cu adevărat în propria-i piele. Pentru iubita imaginară scheletul este un accesoriu foarte important. Ea se mişcă din încheieturi şi descheieturi respectînd întru totul principiul oaselor comunicante.Ochii din perdelele oarbe
ochi plini de priviri şi amintiri
ochi fericiţi, luminoşi, ca un răsărit de soare
ochi întunecaţi cu retine carbonizate de disperare
ochi numai pentru tine.
Ochi trişti, îndoliaţi
ochi adormiţi pe partea dreaptă
ochi care clipesc măsurînd timpul
ochi pentru deochi
ochi aţintiţi asupra ta.Când te ţin în braţe eu nu înţeleg acest gest
nici aceste cuvinte pe care ţi le spun acum nu sunt întru totul trăite-
nici eu nu trăiesc atunci când par că trăiesc.
Eu trăiesc înainte şi după ce mi se întâmplă să trăiesc
pentru mine totul este imaginaţie, închipuire.Îmbrăcată, dezbrăcată, îmbrăcată pe jumătate dezbrăcată
implorîndu-mă să-i fotografiez
un anume gînd – nu tîmplele ori fruntea
o anumită bătaie a inimii în fereastra catifelată
a sînului ei stîng – nu întreaga inimă
să-i imortalizez pulsul – nu sîngele
o privire anume – nu ochii.Trezeşte-mă trezeşte-mă de tot
trezeşte-mă la visul acela sau la unul identic
de mult prea multă vreme sclav somnului diurn am fost
ochiul meu s-a înclinat în faţa întunericului şi a văzut
trezeşte-mă dar când soseşte ceasul troian
şi apare visul acela.

texte forfecate – Iulian Tănase
picturi – Leonor Fini

Scenă de gen pentru somn şi ploaie

somn adânc, fără idei. mai bine: doar culori,
contururi, faţade. mai frumos. când a început ploaia,
o imagine i s-a urcat pe vertebre în sus,
înţepându-l în ceafă oglinda cafelei
ochiul ei narativ
împăienjenit de aburi
se
trece se trece
în iris ţi s-a cuibărit luna
şi toarce
şi când se lasă tăcerea, la capătul fiecărui deget
îţi răsare o ureche, adulmecând.asta nu e poezie mi-a spus
n-are carne de poezie m-a privit
oblic subţire şi
s-a prăbuşit între ape iar când mă vei trezi
îmi va rămâne
o sete pentru totdeauna
ca şi când eu născutul
din ţărână aş fi fost
făcut din apă şi minţit
şi mi-aş căuta mereu casa
de unde să mă întorc
acasăîţi vei cumpăra
de toate fisele
o vânătoare mecanică
bere
insignă cu zâmbetul meu din serialul trecut
privirea mea plană
descriindu-ţi pericole
pe calea victoriei o pânză albă se va
desfăşura de pe mine
schimbând anotimpurile, lumea.
altceva de făcut
n-a mai rămas
decât scheletul călugăresc
să mi-l înfig
în carnea-ţi. ţipi? vei uita. ţipi? vei uita…. vii şi pleci atingând de abia
timpul lucrurilor,
somnolând ca laptele de noapte în capre.
lăsând în urmă un miros greu.fără speranţă fără bucurie
haendel învăţăturile şi împăcarea
că vei veni precum te aştept
în toamna ca un câine cu
pradă sălbatică
la piciorul tău gol
ochi lungi întindeai de după scuturi la mine
ca-ntr-o oglindă cu toporişca argintie
capul bucăţi i l-au spart, art.
cu linguriţele, fetiţele
au mâncat.
cu banii au plătit cu
maşini pe patru roţi au plecatpagini invadate de ritmul tău irepetabil cineva.
schimbă unghiul îţi recalculează.
imaginea îţi.
gândeşte destinul.
mai albă printre clădiri ca ploaia.
fată metalică retezând iarba subţire.
portret neterminat.
sub portalul din lemnul locului.
lumină a somnului.

m-am desfăcut în bucăţi şi m-am dat
şi am uitat despre bine şi rău
despre calul înnoptat
şi arcul l-am lăsat acasă. urme de săgeată
se mai citesc în apusul fibros.
atâta numai ştiu că am de mers
pe fără capăt covor cu tălpi cititoare
afundându-mi paşii în rune. fără teamă.
şi tu, apă buzelor mele, ziduri de sare ridici
curăţându-te, unduindu-te, aşteptând limpede
înăuntrul fugii, aici. a sunat o femeie albastră cu papagal pe umăr
ea te doreşte sacrificii detalii
va fi la ora şapte la catedrală
poate cu mult înainte
isolda
la ora şapte umăr şi papagalul albastru
la catedrală la catedrală
grafici ogivale pentru femei sacrificii
sol şapte isolda
înainte cu mult
timp

firmituri de poezie – Cristina Silaghi
fotografii Stanko Abadžić